|

Platforma Dell DX Object Storage

intel-core
Are loc următoarea revoluţie industrială. Tehnologia nu va domina lumea, dar o va alimenta. Vedeţi cum› (În limba engleză)

Soluţie simplă, scalabilă şi accesibilă de stocare a conţinuturilor fixe

Nod de servicii pentru toate configuraţiile DX Object Storage Platform.

Acest produs nu este disponibil deocamdata. Gasiti mai jos recomandarea noastra de sistem comparabil.
 
Dell DX Object Storage Platform
Gallery

Gallery

360°

360°

Features

Features

 

Ce înseamnă stocarea obiectelor?

Stocarea obiectelor reprezintă evoluţia inteligentă a stocării pe disc - crearea, stocarea şi distribuirea obiectelor de date de diferite dimensiuni şi a metadatelor asociate acestora în locul plasării blocurilor de date pe piste şi sectoare. Fiecare obiect este conectat ireversibil cu volumul complex de metadate care-i sunt asociate, ceea ce permite păstrarea pe termen lung şi garantează faptul că datele sunt în siguranţă şi pot fi accesate în timp.
Platforma Dell DX Object Storage: ce înseamnă stocarea obiectelor?
Arhitectură simplă
Designul cu spaţiu liniar de adrese elimină complexitatea de la nivelul sistemului de fişiere şi nevoia de administrare a numerelor de unităţi logice (LUN) şi a grupurilor RAID.

Eficienţă economică
Administrarea automatizată, stocarea bazată pe unităţi ATA seriale (SATA) şi SAS de tip NearLine şi scalarea pe module generează un cost total al deţinerii redus.

Metadate
Prin încorporarea metadatelor în obiecte, stocarea bazată pe obiecte vă permite să aplicaţi politici de protecţie, de păstrare şi de ştergere, reducând astfel resursele de administrare, şi să facilitaţi identificarea îmbunătăţită.

Scalabilitate sporită
Existenţa unui număr extrem de mare de adrese disponibile înseamnă că un grup de stocare comun poate accepta efectiv miliarde de obiecte.

Administrare performantă a datelor

Informaţiile sunt importante numai atunci când pot fi accesate, dar menţinerea disponibilităţii imediate a datelor poate fi dificilă şi costisitoare. Cu platforma Dell DX Object Storage, puteţi simplifica administrarea datelor, extinzând în acelaşi timp capacitatea de stocare, cu uşurinţă.

Stocarea pe disc bazată pe obiecte şi receptivă la metadate vă permite să identificaţi şi să preluaţi rapid informaţiile, să valorificaţi mai bine datele în procesul de luare a deciziilor, să administraţi automat datele respective, de la creare până la ştergere, şi să minimizaţi dependenţa de dispozitivele de stocare cu bandă, complexe şi uneori nesigure.
Dell DX Object Storage Platform: administrare performantă a datelor
  • Administrarea bazată pe politici oferă păstrare şi ştergere automate selective ale obiectelor, bazate pe metadate, eliminând erorile umane, problemele de accesare şi de protecţie, care măresc riscurile şi costurile.
  • Funcţia de autoîntreţinere administrează automat, în permanenţă, integritatea obiectelor stocate pentru a detecta şi a remedia erorile şi configurează şi generează din nou, automat, obiecte, fără intervenţia personalului IT.
  • Interfaţa simplă utilizează un protocol HTTP simplu şi oferă un set de instrumente pentru integrarea interfeţelor SDK API native.
  • Serviciile Dell ProConsult* oferă consultanţă prin colaborare pentru a vă ajuta să creaţi un sistem care să răspundă cerinţelor dvs. specifice.

Puteţi să reduceţi volumul soluţiei de stocare şi să îmbunătăţiţi utilizarea şi optimizarea acesteia cu nodul de comprimare pentru stocare (NCS) DX6000G. Această caracteristică poate transmite date comprimate sau necomprimate, utilizând politici pentru a muta în mod inteligent obiectele arhivate în funcţie de cerinţele pentru comprimare ridicată sau despachetare rapidă.

Dell DX Object Storage Platform este acceptată de un număr tot mai mare de producători independenţi de software (ISV), care vă pot ajuta să vă maximizaţi investiţia, utilizând un grup comun de stocare a obiectelor pentru mai multe aplicaţii.

 

Platforma Dell DX Object Storage este compatibilă cu un număr tot mai mare de producători independenţi de software (ISV), care vă pot ajuta să vă maximizaţi investiţia cu un grup comun de stocare a obiectelor pentru mai multe aplicaţii.

Dell dezvoltă integrări cu parteneri din diverse domenii, cum ar fi arhivarea documentelor medicale, arhivarea fişierelor, a e-mailurilor şi arhivarea SharePoint, precum şi spaţiile eDiscovery şi de administrare a conţinuturilor întreprinderilor. Aici puteţi găsi informaţii pentru partenerii ISV care doresc să participe la acest program.
Platforma Dell DX Object Storage: miliarde şi miliarde
  • Extindeţi-vă considerabil sistemul. Adăugaţi capacitate de stocare cu volume cuprinse între 2 TB* şi mai mulţi petabyţi şi miliarde de obiecte, fără complexitatea sau limitele impuse de un sistem tradiţional de fişiere.
  • Scalaţi în ritmul dvs. Arhitectura flexibilă, cu scalare de tip „peer”, asigură un echilibru perfect între capacitate şi debit.
  • Creaţi soluţii de tip cloud cu conţinuturi digitale. Soluţia DX Object Storage permite utilizarea soluţiilor de calcul de tip cloud în cadrul unei organizaţii pentru reglementare internă, identificarea informaţiilor şi pentru informaţii pentru afaceri.
  • Accesaţi date nestructurate pentru mai multe aplicaţii. Nivelul de stocare de bază securizează datele într-o singură locaţie pentru gestionarea riscurilor şi a costurilor şi oferă capacităţi îmbunătăţite de identificare a informaţiilor şi de luare a deciziilor.
  • Soluţie de comprimare (opţională). Eliberaţi spaţiu de stocare utilizând noul software Dell bazat pe tehnologie Ocarina, care include opţiunea de comprimare a datelor.
Platforma Dell DX Object Storage: gestionare uimitoare a costurilor

Gestionare uimitoare a costurilor

Soluţia DX Object Storage vă poate ajuta să reduceţi costurile cu stocarea, comparativ cu metodele de stocare performante tradiţionale, permiţându-vă să stocaţi şi să accesaţi la un preţ redus conţinuturile digitale, fără a rămâne prizonierul unei strategii costisitoare şi inflexibile.

  • Elemente hardware x86 bazate pe standarde
    Soluţia DX Object Storage este creată pe platforme Dell de servere de rack, care au fost optimizate pentru stocare.
  • Soluţie completă
    Soluţia hardware şi software complet integrată beneficiază de servicii de design, de implementare şi de asistenţă disponibile.
  • Upgrade-uri transparente
    Pe măsură ce cerinţele de stocare evoluează, puteţi să adăugaţi, să înlocuiţi sau să retrageţi cu uşurinţă noduri, fără a fi necesară migrarea manuală.
  • Optimizarea consumului de energie
    Configuraţi caracteristicile de optimizare a consumului de energie, cum ar fi reducerea vitezei de rotaţie a hard diskului, pentru a satisface anumite priorităţi legate de cazurile de utilizare şi de costuri.
  • Opţiuni de scalare
    Nodurile de stocare sunt disponibile în configuraţii cu patru sau 12 unităţi pentru a răspunde cerinţelor dvs. iniţiale privind capacitatea, pentru a permite upgrade-urile flexibile ale capacităţii şi pentru a vă satisface cerinţele unice în materie de performanţă.

Flexibilitatea configuraţiilor

Dell DX Object Storage Platform oferă câteva configuraţii pentru a răspunde cerinţelor curente şi viitoare ale clienţilor:
 DX6000
Dell DX6000
Nodul pentru servicii de clustere DX6000 oferă servicii de rutare a conţinuturilor, de reţea şi de replicare pentru soluţia DX.
DX6004S
DX6004S Object Storage Platform
Nod de stocare DX cu patru hard diskuri
 DX6012S

Sistemul de stocare Dell DX6012S
Nod de stocare DX cu 12 hard diskuri
DX6000G SCN
Dell DX6000G
DX6000G Storage Compression Node (SCN) asigură comprimarea obiectelor (opţional)

Configuraţiile de bază constau dintr-un nod de stocare DX6000 şi două noduri de stocare DX de acelaşi tip. Includere opţională a DX6000G Storage Compression Node (SCN) pentru comprimarea datelor şi a obiectelor.

Servicii Dell de consultanţă IT

Serviciile Dell valorifică metodologia companiei Dell de consultanţă orientată pe aspecte specifice, bazată pe experienţa acumulată prin miile de acţiuni desfăşurate pentru a-i ajuta pe clienţi să desfăşoare proiecte bine organizate, finalizate la timp. Dell poate colabora cu dvs. pentru a vă ajuta să planificaţi, să evaluaţi şi să implementaţi proiecte de administrare a datelor şi poate furniza cursurile de instruire şi cunoştinţele necesare pentru a vă ajuta să asiguraţi eficienţa sistemelor dvs. de stocare.

FAZĂ DESCRIERE

Atelierul de simplificare a sistemelor de stocare
Înţelegeţi potenţialul
  • Sesiune consultativă de whiteboarding, gratuită, ce durează aproximativ jumătate de zi
  • Diagnosticare accelerată prin metoda unică Measureable Rapid Insight (Identificare rapidă cuantificabilă), pentru stabilirea rapidă a stării actuale şi pentru evidenţierea eventualelor activităţi de mare importanţă
  • Identificarea oportunităţilor de optimizare a stocării pentru a corela tehnologia adecvată cu cerinţele specifice ale întreprinderii dvs.
  • Rezumatul celor mai bune practici şi stabilirea etapelor următoare
Evaluarea soluţiei de backup, de recuperare şi de arhivare
Luaţi decizii în cunoştinţă de cauză
  • Activitate completă de 35 de zile, care oferă o verificare detaliată a datelor din infrastructura de stocare
  • Colectare şi analiză eficiente ale datelor, în mediul dvs. de afaceri şi în mediul operaţional
  • Recomandări pe baza cărora se poate acţiona, cu modele de cost, după finalizarea evaluării
Design
Croiţi calea spre succes
  • Consultanţi cu experienţă oferă un design al soluţiilor bazat pe cele mai bune practici din domeniu, adaptat cerinţelor dvs. profesionale şi tehnice specifice privind arhivarea datelor.
  • Designul este definit clar de la începutul proiectului pentru a asigura utilizarea eficace şi eficientă a resurselor, precum şi pentru a consolida costurile şi calendarul
Implementare
Sesizaţi valoarea
  • Facilitează implementarea bine planificată a soluţiilor în orice mediu de stocare, reducând riscurile şi duratele de inactivitate
  • Include identificare, analiză, planificare a implementării şi testare la recepţie

Arhivarea datelor şi Serviciile Dell

Valorificând o experienţă şi o metodologie cu rezultate demonstrate, Serviciile Dell vă pot ajuta să identificaţi, să proiectaţi, să implementaţi şi să întreţineţi soluţia de arhivare a datelor potrivită pentru mediul dvs.

Evaluarea soluţiei de backup, de recuperare şi de arhivare

Dell evaluează cerinţele de arhivare a datelor ale clienţilor şi oferă recomandări pe baza cărora se poate acţiona.

Design de arhivare a datelor

Designul soluţiilor de arhivare a datelor este adaptat astfel încât să răspundă cerinţelor clienţilor, cu soluţii care includ produse DX Object Storage, Symantec şi CommVault.

Design pentru soluţiile DX Object Storage

Serviciile de design pentru arhivarea datelor, specifice soluţiilor DX Object Storage, contribuie la garantarea implementării şi desfăşurării reuşite în medii complexe.

Dell ProSupport

Dell iese din tiparele asistenţei IT tradiţionale cu Dell ProSupport* – o suită de servicii profesionale de asistenţă, ce poate fi configurată în proporţie de 100 % şi care vă poate simplifica activităţile IT, de la desktopuri la centrele de date.

Cu Dell ProSupport, vă puteţi particulariza serviciile de asistenţă în funcţie de utilizatorii cărora doriţi să li se acorde asistenţă, de modul în care doriţi să primească asistenţă şi de viteza de reacţie preferată. Particularizaţi şi mai mult serviciile de asistenţă pentru cerinţe specifice, cum ar fi protecţia activelor şi a datelor sau asistenţa proactivă.

Portofoliul Dell ProSupport poate oferi:
  • experienţă pentru aplicaţii şi tehnologii specializate, cum ar fi virtualizarea, administrarea sistemelor, Microsoft Exchange şi multe altele;
  • servicii proactive de evitare a problemelor, pentru garantarea unei durate de activitate maxime;
  • reacţie rapidă, pentru a contribui la reducerea duratelor de inactivitate neplanificate;
  • asistenţă tehnică pentru tehnicieni cu detaşare rapidă, pentru profesionişti IT certificaţi;
  • servicii de urmărire a laptopurilor şi de protecţie a datelor, care conferă putere forţei de muncă mobile şi vă ajută să vă protejaţi investiţia în acelaşi timp.
Pentru a începe, trebuie doar să alegeţi modelul de servicii Dell ProSupport pentru IT , conceput pentru profesioniştii IT ca dvs., iar apoi să beneficiaţi de opţiunile Dell ProSupport şi de soluţiile recomandate, care se aliniază modului în care utilizaţi tehnologia.
 Puteţi compara doar cel mult 7 produse. Pentru a include acest produs în comparaţie, debifaţi unul dintre celelalte 7.
close
 
 
P21-CS02