|

Colaboratorii noştri | Mary Cay

V-o prezentăm pe Mary CayCând v-aţi angajat la EMC şi ce posturi aţi ocupat în cadrul acestei companii?

M-am angajat la EMC în august 2010, iniţial pe un post în cadrul Departamentului de relaţii cu clienţii, unde am avut ocazia de a conduce echipele de servicii pe teren la nivel global, de gestionare a clienţilor de servicii şi de gestionare a escaladărilor. Acum un an şi ceva mi-am asumat responsabilitatea de vicepreşedinte senior, conducând echipa globală a Departamentului de relaţii cu clienţii.

Ce aspect din cultura noastră vă inspiră?

Când am început să mă gândesc să plec de la angajatorul anterior, căutam o companie cu o cultură de punere a clientului pe primul plan. Lucrând în Departamentul de relaţii cu clienţii, mă simt integrată într-o companie orientată către client. Toate atribuţiile de serviciu şi toate persoanele din această companie sunt dedicate îndeplinirii cerinţelor clienţilor. Indiferent dacă este vorba de clienţi vechi, cu care au relaţii consolidate de-a lungul anilor, sau de clienţi noi, cu care interacţionează pentru prima dată, angajaţii le oferă asistenţă cu o pasiune şi o dedicare care inspiră.

Faceţi parte dintr-un cerc de afinităţi în cadrul companiei EMC? Aţi jucat vreun rol şi/sau aţi avut vreun avantaj de pe urma lui?

Călătorind în diverse locuri, profit de ocazie pentru a participa la forumul local Femeia ca lider şi, dacă pot, la întrunirile grupului de resurse pentru angajaţi Persoane cu dizabilităţi. Mă emoţionează modurile în care aceste grupuri se mobilizează să colaboreze pentru atingerea unor obiective comune. Mi-au dat ocazia să reflectez şi m-au motivat să contribui la rândul meu, devenind o resursă pentru grupurile noastre de afinităţi.

Ce vă entuziasmează în privinţa oportunităţilor viitoare oferite de Dell?

De-a lungul anilor au avut loc multe achiziţii şi fuziuni mari în domeniul IT şi mulţi dintre noi am participat la ele. Unele nu reuşesc deoarece se uită motivul pentru care au fost făcute. Cred că avem excelenta ocazie de a nu ne abate din drum şi de a asigura succesul răsunător al companiei Dell, astfel încât să fim invidiaţi de colegii din domeniu. Sunt o persoană foarte competitivă şi îmi doresc succesul companiei. Compania poate avea succes dacă le oferă clienţilor oportunităţi, creând tehnologii mai bune cu care aceştia să-şi poată dezvolta activitatea. De asemenea, compania poate avea succes dacă le oferă angajaţilor oportunitatea de a-şi dezvolta aptitudinile şi de a fi provocaţi.

Ce credeţi că ar trebui să ştie cei care vor să lucreze aici?

Că ritmul este alert şi că poate fi energizant. Că viteza poate fi uneori epuizantă, dar în acelaşi timp se oferă un mediu dinamic de învăţare şi dezvoltare. Că se încearcă şi crearea unei culturi a îmbinării lucrului intens cu distracţia pe măsură.

Cum aţi contribuit la dezvoltarea şi prosperitatea clienţilor?

Toţi membrii din echipa Departamentului de relaţii cu clienţii iau personal şi în serios relaţia cu clienţii. Asigurarea funcţionării, disponibilităţii şi performanţei optime a datelor şi a mediilor este importantă pentru succesul clienţilor noştri. Lucrăm proactiv pentru a le crea condiţii de funcţionare şi, când nu merge totul perfect, ne unim eforturile ca echipă (reprezentanţi pentru clienţi, tehnicieni de service şi ingineri) pentru a ajuta clienţii să-şi reia activitatea. De asemenea, ne aflăm în poziţia unică de a le servi clienţilor drept consultant de încredere şi de a le oferi îndrumări privind tehnologiile actuale şi viitoare, cu ajutorul cărora să-şi dezvolte şi să-şi transforme centrele de date.

Ce îl face să fie un loc de muncă excelent?

Integritatea conducerii noastre. Sunt convinsă că liderii noştri fac ceea ce trebuie şi că iau deciziile corecte. Ocazia oferită oamenilor de a învăţa şi de a se dezvolta. Şi importanţa acordată oamenilor. Succesul companiei se datorează în principal oamenilor, iar liderii sunt încurajaţi să le recunoască meritele şi să le ofere momente de distracţie.

Descrieţi-vă în cinci cuvinte experienţa de aici.

Înălţătoare, meritorie, energizantă, solicitantă şi epuizantă (uneori)!

Posturi vacante la Dell. Găsiţi un post care corespunde aptitudinilor şi experienţei dvs. Căutaţi acum
Descoperiţi locaţiile Dell la nivel global. Afişaţi harta
Explore our locations

  • Remove CareersOurPeople_Leonor.jpg
    Our People | Leonor
    2:4
    Remove careers-ourpeople-vanice.jpg
    Our People | Vanice
    2:10